Iovu-Adrian BIRIȘ, Marius TEODOSIU
Programul de studii Silvicultură, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din
București, Bulevardul Mărăști, Nr. 59, București, 011464, România
Societatea „Progresul Silvic”, B-dul Magheru nr. 31, Sector 1, București
Unul dintre mijloacele de realizare a scopului Societății Progresul Silvic îl constituie și premierea autorilor de lucrări ştiinţifice, tehnice, de transfer tehnologic şi inovare, realizate individual sau în colectiv, care evidenţiază creativitatea autorilor, contribuţiile lor la progresul ştiinţelor silvice, la dezvoltarea şi creşterea competitivităţii sectorului forestier şi la bunăstarea societăţii.
Premiile Societății Progresul Silvic au o tradiție la fel de îndelungată ca Societatea însăși, acordarea premiilor fiind stipulată chiar în statutul Societății, încă de la începuturi. Societatea Progresul Silvic își dorește ca premiile pe care le acordă fie un etalon al excelenței, al valorii și al calității cercetărilor și studiilor recompensate, un reper în selecția, examinarea și premierea lucrărilor, un catalizator și stimul pentru toți cei care își dedică viața silviculturii, își pun cunoștințele în slujba progresului ştiinţelor silvice, dezvoltării şi creşterii competitivităţii sectorului forestier şi a bunăstării societăţii.
Dorim să asigurăm pe toți membrii corpului silvic, pe toți cei care studiază pădurea, sectorul forestier, din diverse perspective, specialiști care nu trebuie să fie neapărat de formație silvică, dar care au preocupări și studiază acest domeniu, că premiile Societății Progresul Silvic se acordă exclusiv pe criterii de valoare, pe meritocrație. În sensul celor spuse mai sus, a fost elaborat un Regulament pentru acordarea premiilor Societății Progresul Silvic, document care este public, pe website-ul Societății, care detaliază procedura de desfășurare a întregului proces. Propunerile de lucrări în vederea evaluării sunt deschise tuturor, pot fi făcute atât de către instituții, cât și de către specialiști în domeniu.